BISERICA – “Obiectul dragostei lui Dumnezeu”.
– Obiectul urii lui Satana.
Mărturia afirmă că “Biserica este obiectul dragostei lui Dumnezeu”, afirmaţie de la care pe drept cuvânt se poate spune că Biserica este obiectul urii lui Satana. Rămâne doar a se defini – dacă nu s-a făcut acest lucru până acum – , sau a se redefini – dacă se consideră a fi fost definită greşit -, CE este Biserica, sau poate mai important, CINE este Biserica. Nici vorba de a umbla la definiţie sau redefiniţe în aceste rânduri, ci doar câte ceva despre BISERICĂ şi relaţia omului cu ea.
Depăşind înţelesul lingvistic obişnuit, de dicţionar, referitor mai întâi la o “clădire” şi cel mult la o “instituţie religioasă”, termenul BISERICĂ este început de Noul Testament cu înţeles profund spiritual. Domnul nostru Isus Hristos îl crează şi îl introduce pentru lumea de după jertfa lui ispăşitoare pentru mântuire. “…şi pe această piatră voi clădi BISERICA MEA”, Matei 16, 18, ceva similar cu “Poporul Meu” în Vechiul Testament. Nici o greşeală a se pune semn de egalitate între “Biserica Mea” şi “Poporul Meu”, de unde şi înţelesul de o singură Biserică – a Lui – , din toate popoarele, cuprindere apocaliptică. O altă declaraţie biblică de temelie – din multele -, o amintim pe cea spusă în Epistola către Efeseni 5, 23: “Hristos este capul Bisericii”.
Deşi mi-ar plăcea ca din definiţia cuvântului “BISERICĂ” să nu lipsească ideea de ENTITATE SPIRITUALĂ, este limpede că nu doar o neputinţă de cuprindere în înţelegere prezentă aici, ba chiar aş îndrăzni să vorbesc de o TAINĂ.
Pentru a avea loc dialogul, comunicarea, observăm abordarea ei în fel şi fel de chipuri, pentru ca înţelesul să se apropie de adevăr. O referinţă de căpătâi ar mai fi: “Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său”. Faptele Apostolilor 20, 28.
După înălţarea Domnului se face referire la “grupul ucenicilor” cu ocazia Cincizecimii, la care “s-au adaus aproape trei mii de suflete”, Faptele Apostolilor 2, 41 sau “mulţimea celor ce crezuseră erau o inimă şi un suflet”, Faptele Apostolilor 4, 32.
În desfăşurarea pe istorie concretă Biblia ne vorbeşte de “Biserica din Ierusalim”, “Biserica din Antiohia”, etc, până la “Biserica … din casa lor”, Romani 16, 5, conform învăţăturii Domnului “unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu…”. Retrospectiv, vorbim acum despre “BISERICA APOSTOLICĂ” înţelegând pe toţi cei care au crezut în Domnul Isus în timpul apostolilor, de pe oriunde erau. Apostolul Petru formulează bine această susţinere când zice la începutul primei sale Epistole “Către aleşii care trăiesc ca străini împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capodocia, Asia şi în Babilonia”. Referitor la BISERICĂ – POPOR, el zice nuanţă definitorie “UN POPOR pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui”, 1 Petru 2, 9. Similaritatea se poate aşeza în concomitenţă, POPORUL Israel răspândit în toate popoarele lumii cum BISERICA răspândită de asemenea în toate popoarele lumii. În ideologia creştină caracterizând BISERICA, mai este amintită din vremea apostolică o mişcare “Calea Domnului”, Fapte 19, 23 sau “Calea Credinţei”, Fapte 9, 2. Tot din motive de limbaj, pluralul “BISERICI” ca locaţie este folosit pentru a exprima “BISERICA” una ca învăţătură. “Bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau la număr din zi în zi”, Faptele Apostolilor 16, 5.
Salt în timp, BISERICA a fost identificată profetic de mulţi cu “FEMEIA”, care “a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo 1260 de zile” – persecutată -, sau BISERICA biruitoare, “FEMEIA învăluită în soare cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap”. Se vorbeşte de asemenea despre BISERICA RĂMĂŞIŢEI, sau RĂMĂŞIŢA BISERICII, conform Apocalipsei 12, 17. “Rămăşiţa seminţei ei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos”. Şi aşa am ajuns a identifica Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea cu cele două componente ideologice, ASCULTAREA şi CREDINŢA.
Ca o confesiune de credinţă, personal cred că “Biserica este obiectul dragostei lui Dumnezeu” şi simt acest lucru ca fiind în FAMILIA LUI. Simt însă că Biserica este obiectul urii lui Satana. De aici şi mărturia care zice: “În unele privinţe lucrarea s-a stricat. În timp ce a crescut în EXTINDERE şi AMENAJĂRI, s-a DEBILITAT în EVLAVIE”. Mărturii vol 7, pg. 62.
“Timpul pentru dezvăluirea unui adevăr deosebit în legătură cu scenele finale ale acestui pământ, este în ultima generaţie care va trăi pe pământ”, Mărurii vol 2, pg 583. “Ultima generaţie” este cea care a trecut, cea care este, sau una care va veni?
Iubesc Biserica. O iubesc aproape necondiţionat, dar motivat de învăţătura ei biblică. Nu-mi trece în nici un fel prin minte să o părăsesc. Mă întreb însă dacă s-ar putea întâmpla ca BISERICA să mă părăsească. Nu este o întrebare arogantă, ci una sfâşietor de dureroasă. Dacă doi doctori, Eck şi Luther s-au confruntat cu această întrebare, cu atât mai mult eu, sau de ce nu şi eu. Simt însă că dumneavoastră oricum îmi sunteţi fraţi.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
