Între CONŞTIENŢĂ şi CONŞTIINŢĂ
Îţi dai seama de? Ai o raportare la?
Dincolo de definiţiile de dicţionar ale acestor termeni, de multe ori bâjbâite şi asupra cărora sunt puţine speranţe de clarificare, conştienţa şi conştiinţa presupun în special LIBERTATEA de ALEGERE şi PUTINŢA de punere în aplicare a acesteia. Aplicabilitatea este numai la om şi la relaţionarea lui cu Dumnezeu, făcătorul său, şi cu semenii săi. Observăm zicerea Domnului: “Pomul bun NU POATE face roade rele nici pomul rău NU POATE face roade bune”, Matei 7 18. Este un DAT. Pomul NU ARE DE ALES. El FACE ceea ce i s-a stabilit, fără conştienţă şi fără conştiinţă, şi luăm aceasta doar ca învăţătură despre conştienţa şi conştiinţa omului. Aşa că omul se află în lumea morală a existenţei de care depinde vital existenţa sa în lumea fizică. Statutul său de existenţă – pe care nu l-aş numi DAT -, este de ALES, de HOTĂRÂT, de FĂCUT, de TRĂIT, de VEŞNICIT trăirea, existenţa. Am putea numi acest lucru MARELE LEGĂMÂNT de la începutul zidirii. “Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”, Geneza, 2, 17, CONŞTIENŢĂ. “Şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu”, CONŞTIINŢA. În termeni biblici CONŞTIENŢA are de a face cu ÎNŢELEGEREA ADEVĂRULUI, iar CONŞTIINŢA cu raportarea la VOIA lui Dumnezeu. Despre aceste lucruri înainte de căderea în păcat a omului, de cele mai multe ori e mai bine să tăcem decât să vorbim, şi sugerarea prin îngăduinţă este destulă abordare a tainei celei mari.
În lumea de după păcătuire CONŞTIENŢA, s-a păstrat în toată frumuseţea existenţei creatoare prin marea LEGE a LIBERTĂŢII de ALEGERE, un fel de zicere ca cea a LEGII SLOBOZENIEI, fără de care trăirea nu poate avea loc. Tocmai pentru menţinerea şi promovarea ei în veşnicitate, CONŞTIINŢA a devenit activă, ca trimitere la CONŞTIENŢĂ uneori prin reCONŞTIENTIZARE.
Nu ştiu de ce, nu de mult, însă din ce în ce mai mult, expresia “fapte bune” se încearcă disperat de a fi pusă în conotaţie negativă. Probabil pentru a nu se face din ea un merit. Respectând prin îngăduinţă acest lucru, voi înlocui cuvântul “fapte’, (care aparţine omului şi nu pomului), cu “roadă”. De multe ori în Scriptură este făcută această înlocuire ilustrativă pentru desăvârşirea înţelegerii.
Aşa dar omul face roade bune pentru că este bun, sau este bun pentru că face roade bune? Poate pe cineva deranjează acest “face” din întrebare, dar tocmai el reprezintă CONŞTIENŢA la care nu se poate renunţa fiind LEGICĂ. Pomul este bun sau este rău înainte de a “face” roade, să zicem, deşi mai potrivit ar fi să spunem că e bun sau rău ÎNAINTE de a “rodi”. Omul este bun sau rău numai DUPĂ ce a făcut bune sau rele? Este lumea umană împărţită în buni şi răi aprioric? Pe ce criterii? Deisgur nu! Acest lucru ar fi împotriva oricărei legislaţii divine.
Acelaşi pom şi bun şi rău? Desigur nu! Acelaşi om şi bun şi rău? Da. Odată rău şi odată bun. “Nu vreau”, i-a răspuns el. “În urmă, i-a părut rău şi s-a dus”, Matei 21, 29. CONŞTIINŢA l-a CONŞTIENTIZAT. Fii bun! Cum? Făcând binele. Nu este altă cale de a fi bun, decât de a face binele.
De obicei, nu-i place omului să aibă de a face cu “facerea” care implică şi CONŞTIENŢA şi CONŞTIINŢA. Teologia SCHIMBĂRII miraculoase prin punerea în situaţia de a NU PUTEA FACE decât BINELE e foarte atractivă, dar nu este ea după voia lui Dumnezeu.
Cel mai bun exemplu de luat din Evanghelie este ceea ce Domnul a numit NAŞTEREA din NOU. Cum NAŞTEREA nu aparţine celui ce se naşte, şi SCHIMBAREA NATURII UMANE nu-i cere nici o PARTICIPARE, ci doar un MOMENT MIRACULOS din AFARĂ, omul este dispus a se supune pretinsei minuni, fără nici un efort de CONŞTIENTIZARE sau de urmare a CONŞTIINŢEI. Nu este aşa învăţătura Domnului. Mântuirea nu este DE milă, ci DIN milă. Nu este o CERŞETORIE, ci o IMPLICARE CONŞTIENTĂ şi VOLITIVĂ şi activă a omului la planul divin într-o CONŞTIINŢĂ în deplin acord cu voia Domnului.
Pocăinţa, momentul cel mai reprezentativ al vieţii cuiva de după cădere este revelaţia CONŞTIENŢEI de sine şi a CONŞTIINŢEI care ajută la acest lucru. Mântuirea prin ceea ce se propovăduieşte ca legământ unilateral dinspre Dumnezeu spre om, omul făcând ce vrea în virtutea teologiei că nu poate face nimic bun, în timp ce în paralel Dumnezeu face ce ştie El, indiferent de ceea ce face omul, mântuindu-l prin atributele Sale de graţie, face ca din turlele CONŞTIENŢEI şi CONŞTIINŢEI, clopotele de avertizare a înşelăciunii de pe urmă să fie trase cu toată seriozitatea. Costul jertfei de pe cruce a fost prea mare pentru a fi eludat cu învăţături şi propovăduiri ieftine.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
