De prin lumea VOTULUI şi VOTĂRILOR
VOTUL, este o născocire mai recentă de legiferare în situaţia de neputinţă a rezolvării prin sfat şi consens şi de la un timp, chiar s-a renunţat la sfat şi găsirea consensului trecându-se direct la VOT. Sub pretextul “democratic” al “majorităţii”, VOTUL a devenit lege şi rege. Implicaţiile lui juridice faţă în faţă cu realităţile atât de diverse şi de neîncăpătoare în el, au creat însă paradoxuri care de multe ori împovărează viaţa practică până la imposibil. Într-o lume în care într-o grupare de oameni trebuie luată o decizie şi opiniile sunt tot atâtea câţi indivizi, – dacă nu chiar mai multe – ce e de făcut altceva. Că VOTUL nu este o soluţie perfectă ne-o dovedeşte diversificarea lui practică.
– Jumătate plus unul.
– Două treimi din totalul votanţilor.
– Trecerea VOTULUI prin mai multe comisii cu posibilitate de respins de una deşi aprobat de cealalată – celelalte.
– DREPT de VETO, când unul singur poate răsturna VOTUL majorităţii. CINE?
– VOT deschis, VOT SECRET.
– etc.
Cum sunt influenţaţi votanţii pentru votare şi obţinerea VOTULUI pentru “numire” în direcţia unei anume hotărâri nu face subiectul nostru de discuţie căci suntem suprasătui şi de informaţie şi de simţire pe pielea noastră mai ales în problemele politice.
Merită însă – zic eu – să vedem dacă în lumea spirituală, sufletească, de credinţă, când, unde şi cum, VOTUL poate ajuta sau încurca.
Mă uitam şi eu – ca mulţi dintre dumneavoastră – la alegerea papei, aşteptând să văd semnul că e gata după fumul alb care trebuia să iasă dintr-un anume turn al Vaticanului. Toată lumea ştie că în învăţătura Bisericii Romano Catolice, “papa este INFAILIBIL”. Mă gândesc dacă această “infailibilitate” se instalează odată cu “alegerea”, cu “numirea” şi nu mai devreme şi dacă ea încetează odată cu “schimbarea” lui, trecând asupra celuilalt. Să zicem că “funcţia” dă automat “infailibilitate” şi că ea este reală. În acest caz “sinodul”’, Consiliul de Arhiepiscopi – sau cum se numeşte – ar fi normal să se autodesfiinţeze ca nevalid, pentru că papa, în infailibilitatea sa, are putere de deicizie totală. Un papă “infailibil” care are nevoie de sfatul altcuiva, fie el cel mai înalt sinod, este un nonsens.
Astfel de paradoxuri sunt în toate bisericile. Adică este un “SFÂNT” PĂRINTE, să luăm exemplul cel mai cunoscut din Biserica Ortodoxă, numit Patriarh, care este “ales” şi “condus” – nu ştiu cum vine asta – de un “SFÂNT” SINOD. De curând o aprobare verbală a patriarhului Diodor de Ierusalim către patriarhul român de a face o biserică ortodoxă română la Ierihon (şi care a fost făcută deja pe permisiunea lui), a fost răsturnată de sinodul său, aşa că patriarhia română mai mai să fie excomunicată pentru acest lucru.
În Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Preşedintele Conferinţei Generale este ales prin VOT, la fel şi cel de Diviziune, de Uniune şi de Conferinţă locală, prezbiterul, diaconul din comunităţi, doar poporul este ales de Domnul şi prin legământul Lui cu el. De fapt, practica VOTĂRII este statistic cea mai folosită. Scuteşte de comentarii. Este şi dură însă. Personal aş înclina spre sfătuire pentru consens mai mult şi doar în cazuri foarte încâlcite să se apeleze la VOT. Votul are ceva de GHIAŢĂ chiar dacă este obţinut pe jumătate plus unul din votanţi. Într-un anume fel – şi doar la acela mă refer – nevoia de “a VOTA”, arată nu cât de aproape suntem de Biblie, ci cât de departe suntem de ea. Biblia conţine toate soluţiile de rezolvare a oricăror situaţii, fără a fi nevoie să se apeleze la VOT, sau să se apeleze numai în situaţiile în care nu suntem în stare a înţelege sfatul biblic, şi atunci cu umilinţă în neputinţa noastră şi nu cu “măria sa VOTUL rezolvă tot”. Chiar şi doar statistic VOTUL mai mult încurcă decât rezolvă, dar asta este.
Poate s-ar cuveni câteva aduceri aminte în legătură cu VOTUL.
– Biblia şi învăţăturile ei – “nu se votează”.
– “În materie de conştiinţă MAJORITATEA nu are nici o valoare”.
– Cu cât Biblia este mai urmată, cu atât diminuează VOTUL şi VOTĂRILE. Şi invers.
– Un semn de întrebare unde VOTUL precede epuizarea sfătuirii.
– De gândit ce legătură este – dacă este – între modalitatea “URIM şi TUMIM” şi VOTUL modern.
– “SORŢUL” din vechime în situaţii de “neclaritate”, a fost abandonat pe bună dreptate, în favoarea raţiunii biblice. Aşa cum este el implementat astăzi, este VOTUL o modalitate mai bună?
– Votul bun: “Voi ce ziceţi? Ce ZICE Dumnezeu!”
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
