ÎNTÂMPLĂRI cu “CĂRŢI de CÂNTĂRI”
(primite de la cititori)
* Compozitorul şi profesorul de muzică francez, La Bourgeois, a rămas în istorie şi printr-o întâmplare ieşită din comun petrecută în timpul carierei sale, aproape o jumătate de mileniu în urmă. Lucrând în Geneva la două biserici calvineşti, a intervenit fără permisiune, pe melodiile oficiale cântate atunci, făcând “adaptări” şi “improvizaţii’ personale şi apoi încercând să le promoveze în rândul credincioşilor spre a fi cântate modificate. Acest lucru a stârnit un val de indignare în masa de credincioşi care a refuzat să le preia la slujbă şi a cerut oficialilor să se revină la forma veche consacrată. Câteva localităţi precum Lousanne, au anunţat consiliul de la Geneva că nu vor accepta să cânte psalmii atât de cunoscuţi şi îndrăgiţi, sub forme modificate. L. Bourgeois conform legilor timpului, a fost arestat pentru prejudiciul adus autorilor de muzică şi text ale psaltirii vechi, şi doar în urma unei intervenţii directe a marelui reformator Calvin care se bucura de respectul autorităţilor civile la Geneva, a fost pus în libertate, dar şi-a pierdut slujba. Istoria zice că el a încercat tipărirea setului său de psalmi la Lyon şi Paris. Nu avem cunoştinţă încă dacă a reuşit sau nu, dar este consemnat că la Geneva nu s-a mai întors.
* Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din America, în spaţiul de ani 1849-1985 a avut multe aşa zise “Cărţi de Cântări”. Unii spun că 17 – după unele criterii – alţii consemnează chiar mai multe. Oricum, prima care poate fi numită oficială este cea a lui JamesWhite din 1849.
De remarcat Cartea de Cântări din 1941 care a provocat un incident deosebit rămas în istorie. Ea a fost făcută, şi oarecum impusă în biserică, de Harold Hanum care a intenţionat să scoată din circulaţie celebra carte “Hymnes and Tunes” din 1886 a pionierilor bisericii. Noua carte plină de melodii şi texte mediocre, a fost respinsă de masa credincioşilor şi după o decadă de încercări de acomodare cu ea, a ieşit din folosinţă revenidu-se la cărţile vechi îndrăgite, “Hymnes and Tunes” din 1886 şi “Christian Songs” din 1900, care au fost cărţile de cântări oficiale până în 1985, surse de inspiraţie pentru Cărţile de Cântări din multe alte ţări, inclusiv România.
* Este istorie din Biserica Adventistă Română că cea mai bună şi mai îndrăgită Carte de Cântări a fost cea din 1926. O nouă Carte de Cântări se cerea desigur după atâţia zeci de ani mai ales cei de sub dominaţie comunistă. În loc de NOUĂ Carte de Cântări, s-a făcut însă “ALTĂ Carte de Cântări. Era spaţiu nelimitat şi liber atât de creaţie muzicală cât şi de text, de care oricine putea beneficia şi câte ceva s-a făcut bun, chiar foarte bun. Eliminarea arbitrară însă a zeci de cântări din Cartea de Cântări 1926 şi mai ales “alterarea” muzicii şi textelor consacrate, are şi va avea urmări imposibil de înlăturat şi moral şi civic juridic. Consemnări de fapte şi date care dovedesc fenomenul deliberat de mutilare a repertoriului consacrat de cântare, iese tot mai mult la iveală. Că în loc de predarea muzicii elevilor de seminar care urmau să fie pastori cu influenţă în comunităţile lor s-a făcut o îndoctrinare ideologică împotriva Cărţii de Cântări 1926 este deja evident prin mărturia celor care au trăit pe viu aceste lucruri, unii dintre ei manifestându-şi pe loc indignarea. Comisia de lucru pentru Cartea de Cântări 2010, prin care s-ar fi adus înapoi spre a fi cântate nemuritoarele imnuri din Cartea 1926 la care s-ar fi adăugat binecuvântatele imnuri noi apărute între timp, a sucombat ca şi poziţia Comitetului Uniunii Române al Bisericii Adventiste, sub aceeaşi presiune ideologică, de urâţire a cântului şi cântatului în frăţietate, de care am amintit şi care într-o ultimă zvârcolire de agonie vrea să îşi isprăvească treaba începută cândva.
Eu, am primit zilele trecute cele de mai sus din partea cititorilor, concomitent, şi m-am gândit să vi le spun şi dumneavoastră. Ce va urma nu ştiu. Aş vrea să fie de bine.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
