32
Views

Caravana Speranţei din nou la Tichileşti

Una din ţintele Caravanei Speranţei este şi aceea de a vizita periodic pe fraţii noştri de la leproozerie. Sfărşitul anului 2009 ne-a…blocat efectiv misiunea prin troienele mari de zăpadă adunate pe străzile noastre aşa că, mulţumim Domnului pentru netezirea cărărilor la început de an cînd, cu ajutorul Lui am putut fi prezenţi la Tichileşti.

Debarcaderul din Galaţi a fost punctul de întâlnire a celor ce au decis să petreacă câteva ore deosebite alături de bolnavi. Cu maşinile pline de…cele necesare, din nordul şi sudul  Moldovei, echipa compusă din tineri, copii şi …alţi copii mai mari, împreună cu…” inima ” acestei acţiuni, medicul Marius Huţanu ne-am îmbarcat pe bacul ce travesează Dunărea spre Tulcea. Apoi, kilometrii erau parcurşi unul după altul până la crucea drumurilor străjuită de crucea albă – semn al unui aşezământ de leproşi.  Aici, pregătim sacoşele cu darurile pentru scumpii noştri fraţi. Fructe, alimente, articole de igienă personală, ciorapi, totoşi, veste impletite, făină de porumb, etc toate sunt cu grijă aranjate pentru ei. Ajungem la poarta spitalului care era deshisă…în curte, parcăm maşinile şi aflăm că şi de data asta suntem aşeptati. În Capela centrului, mai puţini de data asta, stăteau liniştiţi, bucurându-se la gândul că cineva va fi cu ei . Mai ales pentru că, pastorul lor, fratele Romică nu putuse, din mai multe motive, să fie cu ei. La sosirea noastră, frunţile parcă se descreţesc şi satisfacţia  reântâlnirii este deosebită. Ne bucurăm împreună cântând, privind în Cuvântul Domnului, discutând cu ei şi oferindu-le cele pregătite.  Bucuria lor cea mai mare însă, şi de data asta, dincolo de cele primite, este aceea de a sta cineva lângă ei, de a-i asculta, de a avea cu cine schimba o vorbă… Am mers în camerele celor ce nu se mai pot deplasa… Dacă am fi putut să stăm ore în şir şi tot nu ar fi fost de ajuns ca acolo, la gura sobei, să depănăm amintirile anilor mulţi petrecuţi în locul acesta. Am început depănarea unor adevărate minuni pe care Dumnezeu le-a făcut în viaţa lor, iar cu următoarea ocazie, ne vom lua timp să ascultăm şi să înregistrăm aceste minuni pentru că e păcat să se piardă odată cu ei. Pentru că, şi acum am descoperit că, una dintre femeile de acolo, tanti Victoria Chiselef, nu mai era, fiind chemată la odihnă.  Îmi amintesc, cu plăcere şi dor de…experienţele vieţii ei când, stând pe o bancă la umbra unui măr, mi-a povestit, şi nu pot să uit cum,  pentru că nu mai prezenta un pericol pentru societate şi pentru că îi era dor de plaiurile natale ale copilăriei ei, a primit o învoire să meargă acasă. Este de loc de pe lângă Vălenii de Munte. Şi, ajunsă în satul în care copilărise doar câţiva anişori, cu greu, aproape îi era imposibil să îşi mai aducă aminte de ceva…Bănuia cam pe unde fusese strada pe care stătuse….şi în timp ce examina privind cu atenţie satul, o tânără o întreabă cine este, de unde este, dacă o poate ajuta cu cva. Tanti Victoria îi spune că e născută acolo dar că, de mică fusese dusă în altă parte şi acum a revenit să…îşi revadă satul natal. Tânăra o întreabă cum o cheamă şi tanti îi spune: Victoria.  Iar tânăra, care auzise povestea ei o întreabă:

–         Nu cumva eşti de-a lui Chiselef?

–         Da, spune tanti Victoria. După care, fata aflând cine este cea din faţa ei, incepe să strige, fugind pe stradă:

–         Oameni buni, fugiţi… a venit leproasa acasă… şi oamenii fugeau, dispărând de pe uliţele satului. Iar tanti Victoria, s-a întors cu inima plină de regret că nici măcar casa părintească, dacă o mai exista nu a putut să şi-o vadă…

–         Aici e familia mea, spunea ea, aici e satul meu, aici am crescut, m-am căsătorit, şi aici o să…mor.  Şi…aşa s-a întâmplat.

După ce am trecut pin camerele lor, ne-am luat timp să mergem la mama Ioana. Deşi cu numai câteva zile în urmă căzuse pe ghiaţă şi îşi dislocase umărul, deşi picioarele o dor, deşi destul de greu vede din cauza unei cataracte, e plină de speranţă iar faţa ei radiază de bucurie. Ştie în Cine crede şi crede în ajutorul Lui. Plănuim să o aducem la spital la Galaţi pentru o operaţie de catacartă şi credem că Domnul va suplini nevoile acestei operaţii.

Mergem apoi, la Căminul de bătrâni  unde mereu ne aşteaptă, ca şi la leprozerie, nu pentru darurile noastre, care sunt binevenite şi apreciate, ci mai ales pentru părtăşie. Aici fratele Huţanu oferă, ca şi la leprozerie, sfaturi medicale şi medicamente iar noi, ne bucurăm alături de ei, ascultând incredibile poveşti de viaţă. La pecare, şi bolnavii şi bătrânii ne spun aproape în cor:

–         Poate…nu ne uitaţi…poate mai veniţi…Nu îi vom uita şi vă mulţumim dumneavoastră, celor din Spania, Madrid, din Australia, din America din Matca, din Galaţi şi din celelalte locuri pe care acum nu mi le amintesc pentru că datorită rugăciunilor şi dărniciei voastre noi am putut fi …mesagerii voştri.

A consemnat, Mihai Enea

Caravana Speranţei din nou la Tichileşti

| Generale |
Despre autor
-