“Un lucru cer de la Domnul, si-l doresc fierbinte: as vrea sa locuiesc toata viata mea in casa Domnului, ca sa privesc, frumusetea Domnului, si, sa ma minunez de Templul Lui.” Gradina din Eden a fost un Templu viu colorat ce, in bataia luminii ceresti, transforma mediul ambient intr-un spatiu uniform intr-o, structura compozitionala. Sopotul limpede si curat al apei ce, curgea in Gradina, schimba treapta cu treapta, diafragma cu textura cromatica venita din cer. Schimba la fiecare secunda, in nuante diversificate, valorile tonale, ale coloanei ce se ridica spre cer formata din, roua udata cu nectar binecuvantat de Marele Creator. Efectul peisagistic al pamantului lucrat cu talent si maestrie de Dumnezeu, puneau tanara pereche de oameni, in postura de continua actiune la marea arta a Marelui Divin. Invatau si capatau pe zi ce trece, acumulari cantitative de informatii, intr-o vie si frumoasa ambianta, cu Creatorul lor. Cantecul apei corolat cu ciripitul pasarilor in culori diversificate, ce, impreuna cu toate vietuitoarele dupa soiul lor, laudau in strigat de bucurie, multumirea si afectiunea fata de Marele, Eu Sant. Adam, le daduse nume la toate, iar memoria lui, a fost izestrata de Creator cu, putere si forta data de, Sus. Serviciul Divin de dimineata si seara, configurau armonia cu Isus, iar subiectele tratate erau explicate cu inteles Divin, spre omul nou creat.
Dar, a venit pacatul si omul a fost alungat din Marele Templu al gradinii din Eden. Si de aici, tristete, un design vestimentar ciudat, doua piei de animale, o bata pentru aparare si cu sudoare si multa munca, sa-ti castigi painea. Iar ea, Eva, nu mai era frumoasa din Marele Templu al Gradinii din Eden, ci, femeia ce naste copii cu durere, si dorintele ei, sant legate de ale barbatului ei, intr-o drama a neascultarii de Marele Eu Sant. Noul Templu creat de om, un altar din pietre, ce slujeste ca masa de jertfa, iar cutitul si ura, taie mielul pascal pentru iertare si jertfa. Acest nou templu, are un design simplu. El poseda o linie de compozitie cu totul stranie, iar animalele blande si frumoase ale Edenului, au devenit subiect de atac si moarte la adresa omului. El, care le daduse nume la toate si erau cuminti la strigatul lui, acum, se reped la viata lui. Ce criza de toate culorile, ce a fost omul Adam si Eva si, ce au ajuns, sa lupte in sudoarea zilei pentru o bucata de hrana pamanteana ? Dar, treptat omul si inteligenta lui data de creator, a imaginat orase, strazi, parcuri si multe Temple ale inchinaciunii unui zeu anumit dupa buna lui placere. Lucrari faraonice si cu materiale ce au resistat timpului, omul, a creat in nebunia lui un Design Bisericesc cu, nuante pagane. La impodobit dupa bunul lui plac, iar Dumnezeul lui Adevarat, a fost inlocuit cu unul din aur, argint, fier, lut ars, lemn, fildes si lista contina. A realizat in nebunia lui arhitecturala, temple din piatra de granit, marmora in diferite culori si mult aur. In aceasta lume a unui design bisericesc de postmodernism, ne gasim si noi, Adventistii de Ziua a- Saptea, intr-o multitudine de culori si nuante. Linii ce creeaza confuzii in, lumina, proportie, balanta, simetrie, ritm, functionalitate, armonii neconvingatoare, plastica alarmanta si strigatoare la cer, rabufniri ale unei arte vulgare si plina de agonie bolnava dupa efecte senzationale, etc. Astazi, omul modern are gusturi ciudate, ce sant dominate de multimi de demoni ce vor sa-si netezeasca drumuri spre o arta bisericeasca decadenta, stropita cu disproportii tonale in culori diversificate fara a urmari o lege a compozitiei primare. Omul de azi este el Adam si Eva lui, scosi din Eden si alungati in necunoscutul unui viitor sumbru. Aceeasi criza si acelasi Design in toate, si aceeasi neascultare ca odinioara in Edenul Pamantesc. Cum arata Biserica ta ? Este ea, Biserica ta fizica si spirituala, un DESIGN……………..!
Architect Gheorghe Petrescu, CUA UNIVERSITY, Washington, DC., USA.
