ADRA ROMANIA, Agentia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere si Ajutor lansează apelul la solidaritate cu victimele cutremurului din Haiti.
Intr-o prima fază ADRA ROMANIA a strâns un fond de 20.000 $, bani destinati organizării actiunilor de prim ajutor la locul dezastrului. ADRA ROMANIA intră în parteneriat cu toate organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale care doresc să sprijinească actiunea de ajutorare a victimelor.
Singurul spital functionabil din zonă este spitalul ADRA iar în corturile ADRA sunt adăpostiti aproximativ 30.000 oameni.
Toti cei care doresc să ni se alăture în această actiune o pot face cu încrederea că fondurile ajung direct acolo unde e nevoie, sustinând proiectele de ajutorare deja în stadiu de implementare.
Conform raportului OCHA (United Nations Office for the Coordination of the Humanitarians Affaires) la ora actuala mii de oameni, supravietuitori ai dezastrului, au rămas fără locuinte si dorm pe străzi sub cerul liber printre cadavre. Doar aproximativ 50% dintre acestia au acces la apă potabilă si riscul izbucnirii de epidemii cauzat si de inhalarea de praf, este foarte mare.
Pentru mai multe detalii vizitati:
ADRA Romania
Sursa: ADRA Romania