17
Views

A fost odată, un timp când www.advenTube.ro n-a existat! Au existat însă, încă de pe-atunci oameni care au simţit nevoia să împartă gândurile lor cele mai nobile, descoperirile şi bucuriile lor, cu cei ai căror suflet cânta viaţa în aceleaşi acorduri crescătoare, mereu aspirând spre Ceruri. Şi-au mai existat patru oameni cu iniţiativă, care s-au hotărât să aducă laolaltă bucuria de a împărţi cu ceilalţi, cu împlinirea nevoii de a exista într-un singur loc, tot ce sufletul are nevoie să ştie. Astfel, Dumitrache Emil, Dumitrache Levi, Pătrascu Adrian şi Răzvan Cristea au creat un loc mereu primitor şi amabil, mereu nou şi înfrumuseţat, mereu plin de căldură şi pace pentru suflet şi l-au numit advenTube.ro .

De atunci, s-au alăturat proiectului încă trei oameni excepţionali: Crismariu Ema, Mănescu Andreea şi Plăcintă Viorel, cărora suntem bucuroşi să le mulţumim pentru implicarea constantă şi necondiţionată şi alţi două mii de membri susţinători ai site-ului.

Astăzi se împlinesc doi ani fericiţi, de când familia advenTube a cunoscut primii ei membri şi de când au fost postate primele clipuri. În aceşti ani, pragul ne-a fost păşit de mai mult 1.100.000, pentru a viziona cele peste 1800 de clipuri adăugate de-a lungul timpului. Proiectul însă, nu se opreşte aici, ci continuă privind optimist către un viitor în care şi alţi oameni vor putea găsi aici un strop de tihnă, un popas plăcut, care te aduce mai aproape de Dumnezeul dragostei.

Vă mulţumim că de doi ani faceţi parte din familia advenTube. Fie ca binecuvântările cerului să se reverse asupra voastră şi să fim în continuare mai aproape unii de alţii şi împreună, mai aproape de Casă.
==
cu prietenie,
echipa advenTube.ro

De doi ani mai aproape de Casă…

About The Author
-