4.3 Consecinţe previzibile (Isaia 7:17-25) – st4 Calea cea grea

Views


Gabriel Radu 4.3 Consecinţe previzibile (Isaia 7:17-25) (st4 Calea cea grea)

3. Ce spune Domnul că i se va întâmpla ţării? De ce nu ne surprinde?

„O invitaţie după alta a fost trimisă Israelului rătăcitor ca să-l întoarcă la credincioşia faţă de Iehova. Insistenţele prorocilor erau pline de delicateţe şi, când stăteau în faţa poporului, îndemnându-l stăruitor la pocăinţă şi reformă, cuvintele lor aduceau roadă spre slava lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 325

Vestea bună din partea lui Dumnezeu pentru Ahaz, un om mai degrabă fricos decât credincios, a fost că Siria şi Israel aveau să fie nimicite. Vestea rea a fost că Asiria, aliatul şi „prietenul” pe care şi-l alesese, urma să se dovedească un duşman mult mai periculos decât Siria şi Israel. Refuzând eliberarea oferită de Dumnezeu, înfrângerea lui Ahaz a fost garantată. Dacă i se părea că lumea lui se prăbuşea, lucrurile nu urmau decât să se înrăutăţească în viitor!

„Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul decât să te încrezi în cei mari” (Psalmii 118:9). Cum a putut Ahaz să creadă că Tiglat-Pilneser se va mulţumi doar cu ţările din nord şi-l va lăsa pe Iuda? Analele împăraţilor asirieni arată că dorinţa lor după putere era nestăvilită.

4. Ce i se întâmpla lui Ahaz? Ce principiu spiritual vedem aici? De ce nu ar trebui să ne surprindă acţiunile sale? 2 Împăraţi 16:10-18; 2 Cronici 28:20-25

În 2 Cronici 28:20-23 se găseşte un rezumat impresionant a ceea ce a urmat după ce Ahaz a cerut ajutorul Asiriei în loc să se încreadă în Domnul.

Tendinţa noastră firească este să ne încredem în ceea ce putem vedea, simţi, gusta şi atinge. Si totuşi, după cum ştim, lucrurile „care se văd” sunt pieritoare. Cum putem aplica textul din 2 Corinteni 4:18 în viaţa noastră?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

4.3 Consecinţe previzibile (Isaia 7:17-25) – st4 Calea cea grea

About The Author
-