85
Views

Monica Cîrtog & Marius Stancu 4.2 Convieţuirea (st4 Când eşti singur)

Duminică, 21 aprilie – Convieţuirea

1. Care este ideea de bază în următorul pasaj? Despre ce principiu de viaţă este vorba aici, în general? Eclesiastul 4:9-12

Foarte puţini dintre noi pot să reziste singuri. Chiar dacă suntem singuratici şi ne place să fim izolaţi, mai devreme sau mai târziu nu numai că ajungem să ne dorim tovărăşia altora, dar s-ar putea chiar să o cerem, în special în momente dificile. Într-adevăr, am fost făcuţi pentru socializare, pentru prietenie. Cât de privilegiaţi sunt cei care au o familie apropiată care să-i susţină şi să-i încurajeze, în special atunci când trec prin încercări!

Din nefericire, există oameni în biserica noastră, la serviciu şi în localitatea în care trăim care nu au la cine să apeleze nu doar la vreme de nevoie, ci nici măcar pentru a sta de vorbă la sfârşitul zilei. Sentimentul de singurătate poate să apară oricând. „Cea mai grea zi pentru mine”, spunea un bărbat necăsătorit, „este duminica. În timpul săptămânii, la serviciu, sunt înconjurat de oameni. În Sabat, văd oameni la biserică. Dar duminica sunt complet singur.”

2. Ce putem învăţa din următoarele pasaje, în special atunci când trecem prin momente de singurătate? Ioan 16:32,33; Filipeni 4:11-13

Noi, creştinii, ne bucurăm nu doar de realitatea existenţei lui Dumnezeu, ci şi de posibilitatea de a fi prieteni cu El. Iar din apropierea lui Dumnezeu de noi putem primi mângâiere. Dar faptul că era aproape de Adam în Eden nu L-a împiedicat pe Domnul să spună: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). El ştia că Adam, chiar dacă îl avea aproape, într-o lume fără păcat, tot avea nevoie de un tovarăş omenesc. Cu atât mai mult noi, cei care trăim într-o lume distrusă de păcat, avem nevoie de prietenie!

Dar să nu presupunem că este de la sine înţeles că, unde sunt mulţi oameni, nimeni nu se poate simţi singur. Cei mai singuri oameni trăiesc în oraşele mari, unde tot timpul interacţionează cu cei din jur. Doar pentru că sunt şi alţii prin preajmă nu înseamnă că cineva nu se poate simţi singur şi înstrăinat, tânjind după prietenie.

Cum poţi căuta, într-un mod proactiv, să fii mai sensibil faţă de un om care s-ar putea simţi singur, înstrăinat, respins, rănit şi are nevoie de cineva cu care să vorbească?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/cand-esti-singur/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

4.2 Convieţuirea (st4 Când eşti singur)

Despre autor
-