3.3 Luni, 15 iulie – Două motive pentru a respecta Sabatul

Views

Daniela Magureanu & Emanuel Grecu 3.2 Două motive pentru a respecta Sabatul (st3 Sabatul, o zi a libertăţii)

2. Cum se completează următoarele două versiuni ale poruncii a patra? Exodul 20:8-11; Deuteronomul 5:12-15
Aducerea-aminte este o parte importantă a relaţiei pe care Dumnezeu vrea să o restabilească cu poporul Său, o relaţie întemeiată pe faptul că Dumnezeu este Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. Aceste două calităţi apar în cele două versiuni ale poruncii a patra şi sunt strâns legate de Sabat şi de practicile acestuia.
Ieşind dintr-o ţară cu mulţi zei falşi, israeliţii aveau nevoie să li se aducă aminte că Dumnezeul lor este Dumnezeul Creator. Sabatul era un mijloc esenţial, devenind şi mai semnificativ prin faptul că vinerea primeau o cantitate dublă de mană, dovadă clară a puterii creatoare a lui Dumnezeu. în Exodul 20, este descoperit mai clar faptul că Dumnezeu este Creatorul nostru.
În versiunea din Deuteronomul 5 a poruncii a patra, în centru se află eliberarea, răscumpărarea şi salvarea. Era istoria pe care israeliţii trebuiau să o spună din nou şi din nou şi se puteau reconecta cu ea în special în fiecare Sabat. Istoria aceasta a fost iniţial legată de eliberarea fizică din robia egipteană, dar, pe măsură ce L-au înţeles mai bine pe Dumnezeu şi mântuirea Lui, Sabatul a ajuns să fie şi un simbol săptămânal şi o sărbătoare a salvării lor spirituale.
Ambele motivaţii pentru Sabat erau legate de refacerea relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său: „Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” (Ezechiel 20:12). După cum am văzut, Sabatul nu era doar pentru acest grup de oameni. Pe temeiul acestei relaţii ei trebuiau să formeze o societate nouă, care să arate bunătate pentru cei din afară şi să fie o binecuvântare pentru întreaga lume.
„De aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă” (Deuteronomul 5:15). Prin păzirea Sabatului ca mijloc de aducere-aminte şi de sărbătorire a creării şi răscumpărării noastre, noi putem continua să avem o relaţie tot mai strânsă cu Dumnezeu şi cu cei din jurul nostru. Dumnezeu este milostiv faţă de noi, de aceea şi noi trebuie să fim miloşi faţă de ceilalţi.
Cum ne poate face păzirea Sabatului mai buni, mai blânzi, mai sensibili şi mai miloşi?

scoala de sabat, lectiuneazs, eben ezer, studii biblice, biblia, trim3, Sabatul o zi a libertatii, studiul 3

3.3 Luni, 15 iulie – Două motive pentru a respecta Sabatul

Despre autor
-