10.5 Isus din istorie – st10 Biblia ca istorie

Views


Gabriel Radu 10.5 Isus din istorie (st10 Biblia ca istorie)

4. Cine a fost Caiafa şi care a fost rolul său în moartea lui Hristos? Cine a fost Pilat din Pont şi cât de importantă a fost hotărârea lui pentru ca Sinedriul să îşi poată atinge obiectivul? Matei 26:57-67; Ioan 11:45-53; 18:29-31

Caiafa era mare-preot şi a instigat un complot pentru a-l condamna la moarte pe Isus. Existenţa lui este notată şi de Josephus Flavius, istoricul evreu. „Pe lângă aceasta, el i-a luat titlul de mare-preot lui Iosif, numit şi Caiafa, şi l-a desemnat pe Ionatan, fiul lui Ananus, fostul mare-preot, să îl succeadă.” – Josephus Complete Works , cartea 18, capitolul 4, p. 381

În 1990, la sud de Ierusalim a fost descoperit un mausoleu de familie în care erau douăsprezece osuare. Monedele şi vasele din mormânt datează de la mijlocul secolului I d.Hr. Cel mai împodobit osuar, cu mai multe seturi de oase în el, are inscripţionat numele „Iosif, fiul lui Caiafa”. Mulţi specialişti cred că acesta a fost mormântul şi osuarul lui Caiafa, marele-preot implicat în moartea lui Isus. În 1961, pe o piatră din teatrul de la Caesarea Maritima, a fost descoperită o inscripţie cu numele Pilat din Pont, prefect al Iudeei sub împăratul Tiberius. În ambele cazuri, istoria confirmă existenţa unor personaje principale implicate în moartea lui Hristos.

Şi istoricii seculari ai primelor două secole au vorbit despre Isus din Nazaret. Tacitus, istoric roman, scrie despre Hristos, despre execuţia lui de către Pilat din Pont în timpul domniei lui Tiberius şi despre primii creştini din Roma. Plinius cel Tânăr, un guvernator roman, îi scrie în 112-113 d.Hr. împăratului Traian despre creştini şi îl întreabă cum ar trebui să se poarte cu ei. El spune că aceştia se întâlneau într-o zi anume înainte de răsărit şi se adunau pentru a cânta imnuri unui dumnezeu.

Aceste descoperiri arheologice şi surse istorice ne oferă un cadru suplimentar, în afară de Biblie, pentru existenţa lui Isus. Evangheliile sunt sursele primare de dovezi despre existenţa lui Isus şi ar trebui să le studiem bine pentru a afla mai multe despre El şi viaţa Lui.

Deşi este util să avem dovezi arheologice care să ne susţină credinţa, de ce trebuie să învăţăm să nu ne bazăm credinţa doar pe ele, oricât de folositoare ar fi?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

10.5 Isus din istorie – st10 Biblia ca istorie

Despre autor
-