1.3 Bucurie pentru Isus – st1 „Martorii Mei”

Views


Gabriel Radu 1.3 Bucurie pentru Isus (st1 „Martorii Mei”)

Te-ai gândit vreodată ce simte Dumnezeu în fiecare clipă, privind lumea aceasta pe care El a creat-o atât de minunată, încât îngerii au cântat atunci de bucurie? Ce vede acum Dumnezeu? Taberele de refugiaţi pline de copii înfriguraţi, înfometaţi şi care plâng. Pe străzile oraşelor aglomerate din lume, oameni fără adăpost şi nevoiaşi. Cu siguranţă, inima Sa suferă pentru fiecare dintre aceştia, pentru femeile abuzate şi copiii înspăimântaţi care sunt târâţi în sclavia sexuală, pentru ravagiile războiului, pentru efectele devastatoare ale dezastrelor naturale şi agonia dureroasă cauzată de bolile debilitante şi aducătoare de moarte.

Există oare pe pământ şi lucruri care Îi aduc bucurie în inimă?

2. Cum se termină următoarele pilde şi ce spun finalurile lor despre Dumnezeu? Luca 15:6,7,9,10,22-24,32

Întreg cerul se bucură când cei pierduţi sunt găsiţi. Într-o lume plină de boli, dezastre şi moarte, noi putem aduce bucurie inimii lui Dumnezeu, împărtăşind vestea bună a mântuirii cu ceilalţi. Unul dintre cele mai bune motive de a împărtăşi dragostea lui Hristos este cunoaşterea faptului că lucrarea personală a fiecăruia dintre noi produce bucurie inimii lui Dumnezeu. De fiecare dată când noi descoperim dragostea Lui, întreg cerul cântă.

3. Care este răspunsul Domnului când noi acceptăm harul Său salvator? Ţefania 3:17

Imaginează-ţi această scenă. Ca urmare a mărturiei tale, un bărbat sau o femeie, un băiat sau o fată Îl acceptă pe Isus ca Mântuitor al său personal. Isus Se bucură. Întreg cerul izbucneşte în cântări fermecătoare şi puternicul nostru Mântuitor se bucură de acel om prin cântec. Ce poate fi mai satisfăcător sau ce poate aduce mai multă împlinire decât să ştii că mărturia ta produce bucurie inimii lui Dumnezeu într-o lume a tristeţii?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

1.3 Bucurie pentru Isus – st1 „Martorii Mei”

About The Author
-