37
Views

Daniel Ioniță

De curand, în Noiembrie 2012, Editura Minerva a lansat un volumul intitutlat Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă (Română & Engleză). Volumul este editat și tradus de Daniel Ionița – plecat din România în Noua Zeelanda in 198a, acum stabilit în Sydney – Australia, și avându-i ca asistenți tehnici pe profesorii Eva Foster si Daniel Reynaud, ultimul fiind Decanul Facultații de Artă și Teologie de la Avondale College of Tertiary Education în Australia). La lansare au participat, printer alții, actorii Ion Caramitru, Clara și Bogdan Vodă, compozitorii și intepreții Nicu Alifantis, Andrei Păunescu, Cătălin Condurache, editorul șef de la Minerva, Ana Munteanu, precum și critical și istoricul literal Alex Ștefănescu, care semnează de fapt și prefața volumului.

Cuvântul modern, este folosit aici în sensul lui larg, epoca modernă a poeziei românești începand cu Vasile Alecsandri, deci jumătatea secolului XIX. De fapt volumul cuprinde gama completă a poeziei române, începandu cu clasicii, cum ar fi Alecsandri, Eminescu, Coșbuc, Minulescu, Arghezi, Labiș, Bacovia, Goga, Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Magda Isanos, apoi scriitorii lansați în anii 1960-70 precum Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Nora Iuga, Marin Sorescu, Radu Gyr, Irina Mavrodin, Dan Verona, Ioan Alexandru, contiunând cui poeții lansați in ultimii 40 de de ani, cum ar fi Ileana Mălănciodiu, Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, Liliana Ursu, Mihaela Malea Stroe, Ioan Es. Pop, Mircea Cărtărescu, Daniel Bănulescu, Daniela Crăsnaru, Lidia Săndulescu-Popa, Florin Lăiu, George Țarnea, precum și cațiva poeți contemporani din Republica Moldova cum ar fi Grigore Vieru, Leonida Lari, Leo Bunaru, și alții. Iată mai jos, în intregime,  nota antologului și traducatorului Daniel Ioniță.

De la un moft la un joc și apoi la obsesie – nu sunt decât câţiva pași. Și apoi, vreo doi ani de muncă grea, despre care nimeni nu te avertizează la început. În final, obsesivii nu pot da vina pentru condiţia în care se află decât pe ei înșiși şi pe materialul lor genetic. Cum altfel aș putea explica maniera în care am progresat de la o singură poezie tradusă la patru, apoi la cincisprezece, fără să-mi dau seama că lucrurile au luat-o pe o pantă periculoasă? Când ajunsesem deja la 26 sau 27 de traduceri (și aproximativ 20 de poeţi), era déjà prea târziu ca să-mi mai pun întrebări cu privire la sănătatea mea mintală. Curentul devenise prea puternic și nu mai puteam înota spre ţărm.

Și astfel, iată că avem aici peste 75 de poezii, acoperind  56 de poeţi, și operioadă începând de la jumătatea secolului al XIX-lea până în ziua de azi.

Acum aproape trei ani am tradus o poezie din română în engleză.

Nimic deosebit până aici, afară doar de cuplul care a citit-o iniţial (el, educat după școala veche, român la aproape șaptezeci de ani, ea vorbitoare nativă de limba engleză) a devenit foarte emotiv. Și nu, așa cum m-am speriat la început, pentru că traducerea ar fi fost jalnică. Ci, în aparenţă, dimpotrivă. Mai târziu, poemul (Octavian Goga, Cântec IV – De va veni la tine vântul) a fost citit de către cei pentru care am intenţionat să-l traduc, copiii mei, reacţia a fost mai puţin emoţională. „Este frumos“, trasformându-se în este „foarte frumos, tată“, atunci când privirea mea a devenit deodată severă…

Toată povestea a început de fapt foarte modest. Intenţionam să traduc câteva poeme pentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele mele și alţi câţiva prieteni mai tineri. Fie născuţi în afara României sau cel puţin crescuţi și educaţi în străinătate, ei nu puteau aprecia poezia românească sau literatura română.

Numitorul comun al acestora era faptul că, deși stăpâneau limba română lanivelul de conversaţie, nu erau capabili să guste poezia românească. Nu erau capabili, cred eu, să pătrundă minunata ei adâncime – un pastel unic, dar variat, o voce deosebită printre marile valori poetice ale lumii.

Ca și consumator avid de literatură în general, mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă în ţări vorbitoare de limbă engleză, familiar fiind cu literatura engleză clasică și contemporană, ca și cu literatura română. Și am simţit întotdeauna regretul de a nu putea împărtăși copiilor mei acest bogat suflet artistic al ţării în care s-au născut și au crescut părinţii lor. Bănuiesc că aceste simţăminte sunt comune pentru prima generaţie de emigranţi și, din fericire probabil, se vor estompa în mod natural la copiii lor.

Cu toate acestea, fiica mea cea mai mare, profesoară de engleză, a apucat să citească două opere traduse în engleză – Fecioare despletite, de Hortensia Papadat-Bengescu, și Hanul Ancuţei, de Mihail Sadoveanu – care i-au plăcut foarte mult. Dar cam asta a fost tot, deoarece nu am mai găsit alte romane românești traduse în engleză, cel putin la acea vreme, 2002/2003.

O situaţie foarte tristă, după părerea mea. Situaţia traducerilor de poezie română, este putin mai buna, dar este oarecum similară. Există câteva perle de valoare inestimabilă, începând cu traducerea lui Mihai Eminescu realizată cu imens talent de regretatul Corneliu M. Popescu, care in anii ’70 a impresionat in asa masura, încât Premiul Societăţii Engleze de Poezie pentru traduceri în limba engleză, decernat la fiecare doi ani, poartă numele tânărului traducător român, stins din viaţă la 19 ani în tragica seară de 4 Martie 1977, în cutremurul care a luat vieţile unui număr de artiști, cântăreţi, actori care locuiau în clădirile vechi din centrul Bucureștiului.

Altfel, câteva traduceri bune, în special ale unor poeţi care s-au stability în străinătate, cu precădere în Statele Unite, cum ar fi Ion Caraion, Nina Cassian, Liliana Ursu. Dar nici lucrările acestora nu prezintă o calitate coerentă a traducerii pe toată lungimea lor. Totuși, în linii mari ele sunt de bună factură. Afară de asta, am găsit un număr de traduceri de calitate medie și un număr și mai mare la un nivel oarecum jenant. Dar, eu însumi fiind traducător, sunt perfect conștient de proverbul englezesc despre cei care locuiesc în case construite din sticlă…

Toate acestea însă m-au pornit pe calea (iniţial modestă) de a traduce „câteva“ poeme. Nu sunt sigur ce însemna „câteva“ în mintea mea la acea dată. Probabil patru, cinci… Cel puţin așa intenţionam doi ani mai târziu, pe când terminam prima ciornă a poeziei în vers liber Zâmbesc, de Mircea Cărtărescu, și începeam lupta cu rigida, dar minunata formă a Sonetului clipe, al lui Adrian Munteanu, un sonet așezat în cămașa de forţă petrarchiană, după cum vă puteţi închipui.

Un pod mai ușor de străbătut a fost acela al poeziilor deja puse pe muzică. Deoarece copiii mei au fost expuși de-a lungul anilor la muzica folk românească, a fost  natural ca primele încercări să acopere astfel de poeme, de autori cum ar fi: Octavian Goga, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, George Ţărnea sau Adrian Păunescu. Familiaritatea cu muzicalitatea și ritmul lor mi-au fost iniţial de mare ajutor. Ideea de a extinde această lucrare de traducere, de a o face reprezentativă, a intervenit mai târziu, când ajunsesem deja pe la al douăzecilea poem, și-mi puneam întrebări cu privire la magnitutinea lucrării în care m-am băgat…

La acest punct, cu ajutorul unei prietene, Mălina Florea, care lucrează în domeniul editorial, am fost pus în legătură cu doamna Ana Munteanu, editorul șef al Editurii Minerva. Mai mult cu speranțe decât cu așteptări pozitive, am trimis câteva eșantioane, ca și povestea începutului lucrării. Spre plăcuta mea surprindere răspunsul a fost unul pozitiv. Mai mult, d-na Munteanu a devenit un mentor în special în privinţa includerii unor poeţi contemporani, cu care, din cauza distanţei și timpului (am părăsit România în 1980, la 20 de ani), eram mai puţin familiarizat. Primele interacţiuni cu dna Munteanu mi-au descoperit un spirit erudit, având o stăpânire adâncă a poeziei și criticii literare românești. Domnia sa a fost cea care a plantat ideea lucrării ca operă reprezentativă, iar călăuzirea primită în privinţa colecţiei de poeţi contemporani este inestimabilă.

De câteva ori diferite persoane au pus la îndoială motivaţia și validitatea unei asemenea lucrări, sfătuindu-mă să renunţ. Argumentele începeau de la: cui îi mai pasă de poezia românească? Nici măcar românilor nu le mai pasă… Celor din afara ţării?… nu-i mai pasă nimănui… (ceea ce este, în mod clar, o falsă prezumţie, pentru că, iată-mă, cel puţin o persoană căreia-i pasă!…). Și, până la „poezia nu poate fi tradusă, trebuie să fie citită în original“ (lucru cu care, fără surpriză, nu voi fi de acord), precum și persoane care mi-au atras atenţia în mod amabil că au văzut destule traduceri făcute de „emigranţi sentimentali“ (Sic!) care nu i-au impresionat mai deloc. Cu acest ultim argument a trebuit să fiu de acord într-o anumită măsură, după cum am scris mai sus.

Mă voi ocupa pe scurt de argumentul că poeţii trebuie citiţi numai în original, sugerând cumva că toate traducerile ar fi false. Dar ce ne facem atunci cu Shakespeare, Yates, Frost, Baudelaire, Verlaine, Hugo, Whitman, Browning, Cummings, Heine, Rilke, Pușkin, Lermontov, Esenin, de Vega, Tasso, Petrarca, Omar Khayam, Rabindranath Tagore, ca să nu mai vorbim de operele magnifice ale scriitorilor biblici (Psalmi, Cartea lui Iov, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Isaia), de Homer, de Ovidiu, de Virgiliu și mulţi alţii – care au fost traduși și, prin aceasta, au intrat în conștienţa universală. De aceea continui să cred că poezia poate fi tradusă cu semificativă loialitate faţă de autor – și cred că nu sunt singurul care crede acest lucru.

Pe de altă parte, trebuie să agreez,  deși doar parţial, cu proverbul Italian „traduttore e traditore“, traducătorul e un trădător. În sensul că pentru a străbate acea punte lungă și îngustă dintre două limbi, dintre două culturi, în esenţă dintre două moduri diferite de gândire, este nevoie de un acut simţământ al compromisului, și al unei atente și controlate relativităţi a interpretării. Există acest pact faustian pe care traducătorul trebuie să-l facă. Pentru că, așa cum spunea profesorul Daniel Reynaud, atunci când i-am exprimat aceste îndoieli, dintr-un anume punct de vedere nu există traducere de poezie. Ci doar o interpretare a poeziei într-o altă limbă. Într-o măsură, și pentru felurite motive, traducătorul va trebui să reinterpreteze poemul, ceea ce ridică problema autenticităţii, așa cum au făcut-o unii din criticii mei.

Eterna problemă a traducătorului este aceea că este forţat să aleagă în mod constant, în timpul trasferului unei idei și expresii dintr-o limbă în cealaltă. Iar poezia, cea mai intensă și mai condensată formă de limbaj, este cea mai dificilă din acest punct de vedere. Cele mai obișnuite lucruri, cum ar fi forma poetică – ritmul și rima, de exemplu – nu prezintă soluţii facile. Dacă adăugăm complexitatea adusă de imagine, stare sufletească, dicţie și voce, nu este deloc surprinzător că traducătorii se feresc în general de poezie. Cum se pot captura în mod simultan efectele de imagine, cu semnificaţii interactive combinând sensurile principale cu cele înţelese prin implicaţie (multe din acestea având puternică încărcătură culturală, fiind deosebit de opace la traducere), împreună cu ritmul și sunetul care le aparţin? Problema aceasta este apoi multiplicată când lucrezi cu rânduri, strofe și poeme intregi.

Mai există și alte dificultăţi atunci când se traduc poezii din limbile cu origine latină în limba engleză, acestea fiind bine documentate. Termeni poetici cheie sunt monosilabici în limba engleză, iar mulţi sunt multisilabici în limbile cu origine latină, în special în limba română. Cuvinte ce exprimă stări emoţionale, iubire, bucurie, durere, sunt în engleză love, joy, pain. Părţi ale corpului, cum ar fi mână, picior sau inimă, au corespondenţe precum hand, foot, heart. Iar elemente ale naturii, soare, lună, pârâu, copac, sună precum sun, moon, creek, tree. De aceea, pentru a menţine numărul de silabe, și deci ritmul, aproape fiecare rând al unei poezii în engleză va conţine mai multe cuvinte decât originalul românesc. Acest lucru poate fi, pentru traducător, o binecuvântare și un blestem în același timp, din motive lesne de înţeles.

Totuși o traducere bună va rămâne pe cât posibil fidelă originalului. Și asta nu doar în sensul simplu al unei tranzacţii directe. Autenticitatea are mult mai mult de-a face cu semnificaţia largă și cu sentimentul creat de poem, cu expresia filosofică interpretată artistic, cu textura, cu ritmul și culoarea, cu muzicalitatea și cu fluxul. Principiul care ghidează această traducere este acela de a reda în engleză, pe cât mai aproape posibil, impactul general al poeziei din originalul românesc. Aceasta a însemnat încercarea ca fiecare dintre elementele de mai sus să devină slujitoare ale acestui ţel. De aceea, uneori am folosit imagini și metafore diferite în  versiunea engleză, faţă de originalul din română, încercând în același timp să păstrez sensul general, ca și ritmul. Probabil cea mai dificilă provocare a fost aceea de a transpune figurile stilistice originale în echivalentele lor în limba engleză. Mulţi dintre poeţii români din secolul XIX au termeni poetici, frază și rime care au extins graniţele convenţiilor poetice ale zilei, ca și ale limbajului de zi cu zi – într-o modalitate similară cu aceea a poeziei engleze dinainte de 1900. Pentru a reproduce aceste poeme în engleză, a fost necesar ca, din când în când, din fericire nu prea des, să folosesc o frazare mai greoaie, specifica timpului. În aceste cazuri am rezistat ispitei de a face o traducere mai lină, mai idiomatică decât originalul. Din fericire, majoritatea traducerilor din acest volum se ocupă de poeţii care au scris după 1900, unde dificultăţile de acest gen sunt mai puţin evidente.

O ediţie bilingvă, ca aceasta, va aduce aceste subiecte în prim-planpentru cititorul bilingv. Vom vedea în ce direcţie va cădea decizia lectorului…

Trebuie remarcat însă că intenţia mea pentru acest volum este îndreptată, în principal, către cititorii de limbă engleză. De aceea interesul meu primordial a fost ca poemele să traverseze bine din româna în engleză, să curgă bine în versiunea tradusă.

În colaborare cu dna Munteanu și Editura Minerva, am decis să acoperim în această ediţie o selecţie reprezentativă, pe cât posibil, a poeziei românești moderne, ţinând cont de limitele editoriale de timp în special. Însă deoarece o lucrare de un asemena caracter nu s-a mai realizat până acum, am luat hotărârea, împreună cu editura, să includem și majoritatea poeților consideraţi clasici.

Am făcut acest lucru nu doar din motive de ordin istoric-literar, nici măcar doar dintr-un simţ al datoriei. Motivul-cheie pentru aceasta a fost acela de a dărui cititorului străin de poezie un simţământ complet al contextului istoric al poeziei românești. Lucrări ale poeţilor mai timpurii, născuţi în secolul XIX, cum sunt Alecsandri, Eminescu, Coșbuc, Macedonski, Minulesu, Bacovia, Arghezi, vor ajuta cititorul străin să pătrundă mai bine evoluţia artistică a poeziei românești. La rândul lui, acest lucru va conduce, sper, la o mai bună înţelegere și delectare în privinţa lecturii poeţilor moderni și contemporani, care ocupă majoritatea spaţiului din acest volum.

În plus, în dreptul acestor poeţi clasici, spre delectarea și recompensa proprie, am ales poeziile mele favorite, după cum s-a întâmplat și în privinţa majorităţii poeţilor moderni – ca să clarific acest subiect, în cazul în care cineva ar crede în mod eronat că aș fi fost în întregime posedat de vreun spirit de obiectivitate…

Poezia nu este însă o activitate în întregime raţională sau nici măcar în mod predominant, așa că sper ca această libertate pe care mi-am luat-o să-mi fie iertată. Nu am inclus anumiţi poeţi clasici importanţi, cum ar fi Alexandrescu, Bolintineanu, Vlahuţă sau Topîrceanu.

Probleme de spaţiu și timp au determinat unele compromisuri în această privinţă.

Pe de altă parte, la capătul contemporan al firului, ar fi foarte ușor să fiu găsit vinovat pentru că nu am inclus  poeți precum Nina Cassian, Traian T.Coșovei, Ion Stratan, Florin Iaru, George Anca, Benone Burtescu şi alţii. Și pe bună dreptate. Însă lipsa acestora nu înseamnă ca i-am considerat cumva inferiori. Unii chiar ar avea dreptul să considere contrariul ca fiind adevărat. Insă, cum am spus mai sus, elemental cheie al timpului au conspirat împotriva mea în această privinţă. O viitoare ediţie va include în mod necesar și acești poeți. Aceasta în speranţa în care ediţia prezentă nu va fi un dezastru, și în momentul în care voi fi uitat durerea provocată de munca intensă și de detaliu – o a doua ediţie a Antologiei poeziei române moderne în limba engleză va intra probabil în plan. Dar… să luăm lucrurile pe rând.

Sunt anumite persoane care au jucat un rol crucial în dezvoltarea acestei lucrări adusă la forma ei finală, așa cum vă puteţi bucura de ea în momentul de faţă. În primul rând Ana Munteanu şi Editura Minerva – Victoria Argint și Cristina Dumitrescu pentru copertă şi concepţie grafică, Teodora Tomeș, Gabriela Ilincioiu şi Irina Geambașu pentru toate celelalte activităţi editoriale cheie. Apoi soţia mea Luminiţa, mi-a fost o sursă continuă de suport și încurajare. Eu având și un serviciu de zi cu zi, este de înţeles faptul că o lucrare de o asemenea anvergură a afectat timpul predestinat familiei, fie el de rutină sau timp liber – iar înţelegerea pe care am găsit-o cu privire la această trudă obsesivă a mea, ca și evaluarea artistic-critică adusă de soţia mea (numai atunci când aceasta i-a fost solicitată!!), toate acestea au valoare inestimabilă.

Doua persoane-cheie au contribuit în mod major la calitatea acestei traduceri. Aceştia sunt cei doi asistenţi artistici cu care am colaborat, Eva Foster şi profesorul Dr. Daniel Reynaud, de la Avondale College of Higher Education. Eva și Daniel au petrecut multe ore împreună cu mine revizuind fiecare vers al fiecărui poem, fiecare expresie. Influenţa acestora în privinţa ritmului, a expresivităţii, a soluţionării unor probleme de rimă etc. și chiar a identificării unor greșeli de ortografie, toate acestea au adus lucrarea la un nivel superior.

Apoi se cuvine să mulţumesc mamei mele, Rodica, atât pentru materialul genetic transmis, cât și (mulţumită talentului natural și de asemenea educat în privinţa literaturii) pentru sugestiile ei cu privire la unele dintre poeziile incluse aici. Acest talent provine, fără îndoială, de la bunicul meu I an Ogrean, un talent recunoscut doar de familie, deși nepublicat, în privinţa poeziei. De cealaltă parte a familiei, am crescut de mic copil cu dese recitări de poezie din partea tatălui meu, Constantin, ca și a mătușii mele Lenuţa și a unchiului meu Marin – poezii, în special, de factură spiritual-religioasă.

Demn de menționat aici este și faptul ca mi-am petrecut adolescența în biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din strada Popa Tatu în București, unde am beneficiat de prezența și arta unor poeți deosebit de talentați, cum ar fi doctorul Cornel Greissing, și Lidia Popa. Aceștia scriau o poezie adânc spirituală, fară însă a cadea în capcana unui hei-rupism religios ieftin.

În final trebuie să mulţumesc doamnei profesor Judith Beveridge, de la catedra post-universitară, secţia Literatură de Creaţie, de la University of Sydney. Prof. Beveridge a dăruit în mod generos din timpul ei pentru a-mi transmite perspectiva unică provenită din partea domiei sale ca și poet laureat, publicat pe larg în literatura de limbă engleză contemporană.

Cum va fi primit volumul Testament – Antologie de Poezie Romana – Editie Bilingva (Engleză/Română)? Dumneavoastră, cititorii, fie români, fie de limbă englezâ, veți decide.

Daniel Ionita, Sydney

Noiembrie 2012

Testamentul Poeziei Românești către Universalitate

Despre autor
-